GRIGORE VIERU  DESPRE  CONSTANTIN PREDA

“Am cunoscut şi îndrăgit Oltenia prin câţiva români de excepţie: Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe, Dinu Săraru, IPS Nestor Vornicescu, Matei Vintilă. Mai târziu s-a adăugat dragostei mele încă un suflet, Constantin Preda, rupt şi el parcă din sufletul basarabean.

A te lua de piept cu Mafia craioveană, aşa cum o face Constantin Preda, a continua să scrii nişte frumoase cărţi de versuri în nişte vremuri când omului nu-I ajung bănuţii nici pentru o pâine, aşa cum tot el o face, a continua să locuieşti la Craiova când îţi face cu ochiul metropola în care te poţi strămuta sunt nişte calităţi caracteristice numai distinşilor visători şi luptători.

Ţara a zidit-o mulţimea. Dar au apărat-o, de-a lungul vremurilor, mai ales ostaşii, eroii şi poeţii. Nu este uşor să fii poet. Uşor nu este să fii român.

Să trăieşti, Constantin Preda!”

(Ziarul  ” Naţional”, 21 mai 1999)